Bătălia pe frontul de joacă
Medal of Honor: Allied Assault De cele mai multe ori, jocurile de război construiesc un întreg scenariu care precede lupta propriu-zisă. Dar aici jucătorii sunt azvârliți în conflict la modul brutal. În scena de deschidere ești transportat într-un camion, cu gândurile aiurea. Camionul se oprește. O discuție aprinsă între un soldat și cei din camionul din spate degenerează rapid într-o dispută în toată regula, șoferul împușcă soldatul și… BOOM! camionul de ariergardă explodează și toate relele pământului se dezlănțuie în stil ”Saving Private Ryan”. Ai intrat în joc de numai câteva minute, dar totul este deja cât se poate de clar: ești în război.
Halo: Combat Evolved Halo este cunoscut pentru stilul său pronunțat milităresc, care a generat nu doar fani înrăiți, ci și un adevărat fenomen internet, odată cu celebra serie Red vs. Blue, o excelentă ironie la adresa militarismului exacerbat, a cărei acțiune se desfășoară în hărțile modului multiplayer ale jocului. Dar jocul e departe de a fi un talk show haios: de la ambuscade izolate la conflicte ample, lupta între bine şi rău e în permanență în prim-plan, cu o intensitate extremă. Te vei folosi de fiecare vehicul și armă din joc pentru a te apăra de seriile nesfârșite de extratereștri ostili și vei ajunge să conduci până și tancuri masive pentru a extermina inamicii.
Lord of the Rings: The Return of the King Până la această lansare, în puține jocuri s-au mai năpustit pe ecran atâtea personaje renderizate într-o veselie de engine-ul grafic al jocului. Ecluza răului, reprezentata de sugestiv-intitulata Poartă Neagră, se deschide cândva, după jumătatea jocului, eliberând val după val de infanterie ogre. Masiva confruntare este de-a dreptul impunătoare și extrem de intensă. Un adevărat test de anduranță pentru controllere, lupta are cu adevărat proporții epice, destul de rar întâlnite într-un joc video.
Gears of War 2 Majoritatea jocurilor te confruntă, la un moment dat, cu un boss, lupta fiind fie una de-a dreptul pasionantă, fie o imensă frustrare de care vei trece cu chiu cu vai după nenumărate save-uri. Însă aici poți face ceva ce nu te-ai fi așteptat: poți prelua controlul asupra unui boss. Cocoțat pe umerii enormei creaturi, poți căsăpi cu maximă eficiență hoardele de inamici care se succed într-un ritm incredibil. Ești conștient, totuși, că trăiești un moment deosebit: mai epic de atât nu se poate.
Call of Duty 4: Modern Warfare Războiul nu se mai câștigă pe câmpul de luptă, ci de undeva de la înălțime, de către orice controlează o tehnologie mai inteligentă. Nici o bătălie dintr-un joc video nu este mai ingenioasă, mai reală și mai antrenantă decât aceasta. De sus, din înălțimile nopții, ochești dintr-un elicopter de luptă, revărsând focuri de artilerie grea asupra teroriștilor de la sol. Inamici sunt aruncați într-o parte și în alta ca niște păpuși de cârpă. În plus, aspectul sinistru este amplificat de grafica în alb-negru. Posibil cea mai bună scenă de război dintr-un joc.
Ce părere aveți?
Sursa: MSNBC